Deandoaselea

If you're new here, you may want to subscribe to my RSS feed. Thanks for visiting!

“A avea o criza de identitate inseamna ca tu – adevaratul tau sine – te-ai plictisit sa traiesti intr-o minciuna si vrei sa iti pui viata pe drumul cel bun  – pe drumul care-ti va descoperi calea. A avea o criza de identitate inseamna ca este momentul sa opresti pregatirile de moarte si sa incepi sa traiesti iar. Inseamna ca un capitol din viata ta este pe sfarsite si ca altul – unul mai mare si mai bun – tocmai incepe.

In toate lucrurile vii nu exista decat doua stari naturale : dezvoltarea si moartea. Aceasta lege a naturii este la fel de adevarata pentru oameni ca si pentru copaci si animale.

Unul dintre motivele pentru care atat de multi oameni dintre noi par sa aiba o criza de identitate continua este ca nu ne-am acordat timpul necesar pentru a descoperi cine suntem noi cu adevarat. Nu ne oprim niciodata destul de mult pentru a ne gandi ce vrem cu adevarat de la viata. Niciodata nu definim ce inseamna pentru noi o viata de “succes”.

Cei mai multi oameni nu ar participa la cursa daca nu ar sti unde e linia de sosire, dar vor fugi prin viata invaluiti in ceata, fara sa aiba habar unde merg.”

din “Nascut pentru a reusi” de Brian Souza

Am citit aceasta carte cu vreo 3 ani in urma. Nu mi-a vorbit prea multe, desi am gasit lucruri foarte interesante in ea si am trecut-o la categoria cartilor “de revenit asupra”. Iata ca am revenit. Iar fragmentul pe care l-am scris aici astazi mi-a vorbit.

Ma aflu, de ceva vreme, exact in punctul descris de Brian Souza. Sunt in punctul in care incep sa aflu cine sunt cu adevarat, dupa ce jumatate din viata mi-am trait-o in minciuna. Nu m-am oprit niciodata asupra mea in incercarea de a descifra ce se afla in interiorul aceste cutii numite “eu”. Mereu am fost ocupata, in alegare continua spre nicaieri, manata din spate de adverbul “trebuie”, facand lucruri care nu era de datoria mea sa le fac, luptandu-ma din greu sa-i schimb pe cei din jur, in incercari inutile si disperate de a schimba vietile lor – pentru ca este mai simplu sa te uiti in exterior cu ochi critici si sa faci un calcul imediat si exact a ceea ce “trebuie” schimbat in ceilalti.

Pentru ca lucrez zilnic pe celalalt blog (Codependenta alcoolica), pentru ca particip la intanirile al-anon,  am invatat cum sa ma uit in mine si ceea ce am gasit acolo m-a adus in aceasta situatie de criza de identitate. Un intreg esafodaj pe care mi-am construit propria viata s-a dovedit a fi o minciuna. Motivele mele au fost gresite. Poate ca am avut rezultate bune, dar motivele care au stat la baza lor au fost eronate.  Lovitura a fost atat de puternica, incat toata structura gandirii mele de pana ieri s-a prabusit intr-o gramada de moloz, iar eu privesc la mine acum ca la o pictura de-a lui Picasso: sunt impresionata de culori, dar nu inteleg nimic. Socul a fost atat de mare incat o buna bucata de vreme am fost intr-o adanca stare de depresie. Este absolut dureros sa inteleg ca atat de mult am trait in minciuna, departe de tot ceea ce as fi putut sa fiu cu adevarat, am fost un mediocru care a cunscut un relativ succes, extrem de ocupat dar traind atat de putin din tot ce ar fi putut trai.

Popularity: 3% [?]

Possibly Related Posts:

Sigur, nu spun ceva nou prin asta. Cu siguranta, cu toti stim ca suntem produsul a ceea ce se afla intre urechile noastre.  Sunt ganduri pe care le-am adunat de-a lungul anilor, certitudini pe care ne bazam, adevaruri la care nu renuntam … Unele dintre ele ne ridica, altele ne doboara, unele ne inflacareaza, altele ne ingheata, unele ne umplu de spaima, altele ne dau curaj … Aici, intre urechile noastre, in propriul craniu, se ascunde cel mai mare dusman si cel mai bun prieten al devenirii noastre. Depinde pe care dintre ei il hranim mai mult.

Acolo, in intimitatea gandurilor noastre se afla imaginea despre noi insine. Felul in care noi ne privim este dat de felul in care noi gandim despre noi. Si, cea mai mare parte a acestor ganduri este data de ceea ce am acceptat despre noi de-a lungul vietii. Ceea ce am primit in copilarie, constituie fundamentul imaginii despre mine. Pe acest fundament s-au ridicat celelalte niveluri, iar esecurile si succesele avute m-au creionat in proprii mei ochi intr-un anumit fel. Fricile de orice fel pun diferite nuante incercanate pe portetul din mintea mea. Respingerile adauga multa obscuritate tabloului. Ma privesc si imaginea mea despre mine este intunecata si chiar respingatoare. Viata mea? Este partea vizibila in exterior a imaginii din mintea mea.

Am invatat retete ale succesului si le-am aplicat. De-a lungul vietii mele am putut gusta din ceea ce lumea numeste “sa faci cariera”. Exista tehnici de vanzari, tehnici de relationare, tehnici de programare neuro-lingvistica, tehnici de motivare si automotivare, tehnici de dezvoltare personala … si alte foarte multe tehnici. Problema cu ele este ca sunt tehnici. Ele mi-au oferit scurtaturi pentru atingerea unui scop, care in general nu era al meu. Dar, nu mi-au imbunatatit caracterul. Am invatat cum pot manipula o relatie, nu cum pot construi o relatie. Am invatat cum pot folosi o echipa, dar nu cum pot construi o echipa. Am invatat cum ma pot pune in valoare, dar nu am invatat cum anume sa-mi adaug valoare.

Nu pot scapa de mediocritate, oricate tehnici as cunoaste. Schimbarea de paradigma, schimbarea felului in care vad lumea si ma relationez cu mine si cu exteriorul, este o schimbare de esenta, adanca si subtila. Doar ea imi va aduce eliberarea din dulcea si calda si cenusia legatura cu mediocritatea.

M-am raportat mereu la valorile lumii. Valori instabile, in general superficiale, mai mult de fatada. Sigur, este foarte important sa tin cont de faptul ca traiesc in lume, dar mintea mea si gandurile mele si imaginea  mea despre mine … sunt produsul aceleiasi lumi. Mesajele pe care le primesc din partea ei sunt contradictorii, adesea violente, si daca voi continua sa ma definesc prin ea, imaginea mea despre mine va continua sa se altereze. Pentru schimbarea mea in profunzime am nevoie de un punct de referinta stabil, valoros, profund … si acela nu este lumea.

Popularity: 3% [?]

Possibly Related Posts:

• Iesirea din mediocritate
• Din limbajul mediocritatii
• Eu si mediocritatea mea …
• Schimbare de paradigma
• Relatia dintre esec si mediocritate

Stiu, nu este usor. Uneori ne simtim haituiti … este dificil sa implinesti asteptarile celor din jur. Fiecare are o parere clara si exacta despre ce ar trebui sa faci si despre cum ar trebui sa fi. Sunt multe voci in autoritate in jurul nostru, si fiecare exprima adevarul pe care-l cunoaste si pe care si-l insuseste prin experientele avute. Poate ca le ascultam, poate ca invatam ceva din ele … poate ca unele dintre ele se vor ziditoare … Dar, ce se intampla atunci cand ele sunt contradictorii unele cu altele? Fiecare iti striga adevarul, fiecare smulge din tine o bucatica si fiecare se declara nemultumita atunci cand nu ai mers pe calea aratata de ea.

Cea mai importanta batalie pe care o avem de dus este batalia mintii. Esecul si reusita isi au acolo salasul. Nu in circumstante, nu in vocile din jurul nostru … ci in vocile din launtrul nostru. In gandurile noastre. Ceea ce se intampla in mintea noastra ne poate ridica la inaltimi unde vom plana precum vulturii, sau ne poate tine tintuiti de pamant, asemeni unor gaini care scurma in praf dupa viermisori si alte ganganii …

Cu imaginea vulturului in minte, a majestuozitatii sale, nu trebuie sa presupunem ca iesirea din mediocritate implica o retragere in sihastrie sau o izolare radicala. Inseamna sa nu mai permitem celor din jur sa ne impuna standardele lor. Daca vom incerca sa traim dupa alte standarde decat cele pe care le stim,  se poate ca celorlalti sa nu le placa acest lucru si probabil ca vor fi unele voci care-si vor striga nemultumirea. Acesta este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam, daca ne-am saturat de scurmat in praf  si vrem sa invatam sa planam la inaltimi mari.Riscul asumat de a fi diferit.

Iesirea din mediocritate atrage dupa sine implinirea intregului nostru potential. Sa fim pe deplin ceea ce am fost chemati sa fim. Poate ca ne spunem ca nu putem fi toti genii sau personalitati marcante. Desigur, nu despre asta este vorba. Ci despre a nu ne mai trai vietile cu acea atitudine de “lasa-ma sa te las”, de a nu mai ridica din umeri in semn ca nimic din jurul nostru nu ne intereseaza, a nu mai casca plictisiti de inceputul unei noi zile … In mod dureros, mediocritatea presupune lipsa de implicare in propria noastra viata …  traim  plini de blazare, lipsiti de orice speranta, dand vina pe ceea ce se afla in afara noastra, fara a ne asuma propria viata. Mediocritatea nu presupune lipsa de cultura generala … lipsa cunostintelor de matematica superioara … lipsa stiintei formulelor fizicii cuantice … Mediocritatea presupune NEASUMAREA PROPRIEI VIETI! Viata mea, de om mediocru, nu este traita de mine … ci este traita de cei din jurul meu si de circumstantele in care ma aflu. Crezi ca exista o drama mai mare decat aceea de a nu fi stapanul propriei tale vieti?

Popularity: 3% [?]

Possibly Related Posts:

• Devenim ceea ce gandim
• Din limbajul mediocritatii
• Eu si mediocritatea mea …
• Schimbare de paradigma
• Relatia dintre esec si mediocritate

Intre mediocritate si lipsa de implicare este semnul egal. Mediocritatea este sinonima cu “nici prea-prea, nici foarte-foarte”.

Mediocritatea, ca o vedeta a zilelor noastre, se face auzita prin cateva expresii verbale extrem de sonore. Una dintre aceste “ziceri” este urmatoarea: “lasa ma’ ca merge si asa!”. Asa … cum? Pai asa … pe jumatate, pe sfert – treaba facuta de mantuiala. Mediocritatea are o expresie blazata si plictisita, nici un lucru nu este suficient de interesant pentru a merita implicarea. Cu siguranta, nu mai este atat de apatica atunci cand este vorba de lucruri care sunt … pentru ea. O ciorba fara sare, fara gust, stravezie si calie – reteta a la “las’ ca merge si asa” – nu va fi de loc pe gustul rafinat al mediocritatii.

O alta frazare favorita este “mi se rupe”. Mediocritatii i se rupe  mai tot timpul. I se rupe de orice. I se rupe de parerea sefului, de starea vecinului, de conditia mediului, de razboaiele din Orientul Apropiat. Suferinta sa de “miserupism” i-a asigurat o stare de absoluta indiferenta la tot si la toate, pentru ca daca i-ar pasa … ar trebui sa se implice si asta este un lucru dureros. De ce? Pentru ca intre implicare si responsabilitate exista semnul egal.

Si daca mediocritatea ar avea simtul responsabilitatii, nu ar mai putea folosi o alta expresie favorita: “nu este vina mea!”. Ea niciodata nu este vinovata. Chiar si chibritul de la care s-a aprins gazul buteliei uitate deschise, a avut indrazneala sa execute o combustie instantanee.

“Las’ ca stiu eu!”. Intodeauna stie ea cel mai bine. Are un dulap imens de sertarase in care arunca cu nonsalanta cate o persoana sau cate o situatie, pentru ca ea, mediocritatea, are intodeauna un verdict si o judecata de valoare. Face acest lucru cu o rapiditate si o precizie demna de invidia unui tenisman, fara as pune vreo secunda problema daca este sertarul potrivit. Are ochiul si urechea antrenate, pasiunea ei fiind gradina vecinului, pentru ca lipsa de implicare o impiedica sa pliveasca in propria gradina.

“Iti spun eu!” – si incepe sa turuie fara incetare, pentru ca stie intodeauna totul si are intodeauna adevarul la indemana. Este o enciclopedie de sfaturi si pareri si este foarte darnica in a ti le face cunoscute, mai ales atunci cand nu i le-ai cerut.

Poate ca exagerez putin (mai mult) dar vreau sa o disec cat pot eu de bine, pentru ca m-am saturat de ea si am nevoie sa stiu de unde trebuie sa o apuc … pentru ca sa-i pot face vant din viata mea. Stiu ca sunt mai mult decat ceea ce sunt acum, stiu ca pot mai mult decat ceea ce fac acum … mai ramane sa gasesc calea de a iesi din “nuca”mea.

Popularity: 3% [?]

Possibly Related Posts:

• Devenim ceea ce gandim
• Iesirea din mediocritate
• Eu si mediocritatea mea …
• Schimbare de paradigma
• Relatia dintre esec si mediocritate

Pana la urma a fi mediocru nu este un lucru chiar atat de groaznic. Dimpotriva. Este un lucru bunut, caldicel … Sunt la fel ca toata lumea, nu ies cu nimic in evidenta … Sunt acceptata de catre cei din jur, fara teama de a fi catalogata drept ciudata sau “diferita”… Si, cum toti tanjim sa fim acceptati, iata-ma si pe mine in calduta supa a mediocritatii.

Mediocritatea imi asigura confortul pasnic al scurgerii zilelor mele catre niciunde. Stiu ca la adapostul ei, sansele mele de a cadea in ridicol sunt extrem de reduse. Imi este mult mai simplu sa urmez mereu aceleasi traiectorii, sa pasesc pe aceleasi poteci pe care am mai trecut. Le cunosc, imi sunt atat de familiare, putine – extrem de putine lucruri – ar putea sa ma surprinda. Sunt aceiasi oamenii din totdeauna cei pe care ii intalnesc pe potecile mele, aceleasi locuri de popas, aceleasi lucruri de ocolit …

Lucrurile mele trebuie sa fie albe sau negre. Orice nuanta de gri presupune efort de a depista procentele de alb-negru si asta ma scoate din pacea mea mediocra. Continui sa merg la acelasi loc de munca, in care sunt foarte nefericita, dar pentru ca este un loc sigur, infrunt cu un stoicism blazat  fiecare noua zi … Ascult toate sfaturile “pertinente”, menite sa ma tina in starea mea mediocra, confortabila si usor de controlat de catre cei din jur.

Ca un mediocru destoinic, imi umplu timpul cu lucruri care nu ma solicita prea mult, plate si frivole. Nu am nevoie sa citesc pentru ca am convingerea de nezdruncinat ca eu stiu totul, si indiferent de discutiile din jurul meu, pot avea intodeauna o parere. Sigur, este acea parere pe care majoritatea din jurul meu o are … si cum nu-mi doresc sa ies in evidenta, de ce ar fi nevoie sa stiu ceva mai mult decat restul lumii.

Desigur, este foarte simplu sa dau vina pe ceilalti pentru lucrurile care nu mi-au iesit, pentru starile mele emotionale – in majoritatea lor plate sau nefericite – plangandu-mi de mila si cersind intelegerea si compasiunea celor din jur. Inca o scuza confortabila de a ramane acolo unde sunt. Pe aceleasi motive, incep lucruri pe care nu le mai termin, dar imi umplu existenta de mii de iluzii si ma gandesc ce lucru minunat ar fi iesit daca l-as fi terminat.

Nu pun intrebari despre lucrurile pe care nu le cunosc de teama de a nu ma face de ras, desi in general am o parere despre orice. Si, nu accept  sfaturi de la cei din jur. Ca orice mediocru adevarat, mandria mea ma impiedica sa cer ajutor, si ma complac in  situatii carora nu le pot face fata singura, dar care imi hranesc mila de mine insami.

Relatiile mele mediocre le recunosc dupa lipsa mea  de implicare, relatii in care mai mult iau decat dau … pentru ca a darui este un lucru riscant, care necesita efort.

Desigur, sunt tot timpul foarte ocupata, umplandu-mi timpul cu fleacuri, de teama de a ramane singura cu mine insami si de a ma uita in mine. Daca as face acest lucru, s-ar putea sa nu-mi placa ceea ce vad … si orice schimbare ar cere efort. Iar asta nu-i sta bine unui mediocru de treaba.

Popularity: 3% [?]

Possibly Related Posts:

• Devenim ceea ce gandim
• Iesirea din mediocritate
• Din limbajul mediocritatii
• Schimbare de paradigma
• Relatia dintre esec si mediocritate